Inteligenţa creatoare şi educaţia

– Autor: Ec.dr.Ioan MOLDOVAN –

inteligenta_creatoareJiddu Krishnamurti, în lucrarea: Despre educaţie-arta învăţării şi valorea vieţii, consideră că o funcție importantă a educaţiei este și aceea de a crea fiinţe omeneşti unitare, integrate, deci inteligente.

Putem căpăta diplome, putem să fim eficienţi într-un domeniu oarecare, fără a fi inteligenţi. Inteligenţa nu este capacitatea de a înmagazina informaţii, ea nu-şi are izvorul în biblioteci şi nu constă nici în strălucite răspunsuri auto-defensive sau nici în afirmaţii agresive. Acela care n-a studiat poate fi mai inteligent decat eruditul. Am înălţat examenele şi gradele universitare la rangul de criteriu al inteligenţei, şi am cultivat minţi iscusite care să ocolească problemele noastre vitale. Inteligenţa este capacitatea de a percepe esenţialul, ceea ce este. A trezi această capacitate în sine însuşi şi în alţii – iată ce înseamnă educaţia. Nevoia cea mai stăruitoare, problema cea mai urgenta pentru fiecare individ este de a avea o înţelegere integrală a vieţii, care să-i îngăduie să înfrunte complexităţile ei ce cresc neîncetat. Cunoaşterea tehnică, oricât ar fi de necesară, nu va rezolva în nici un chip conflictele noastre psihiologice, presiunile noastre interioare; şi pentru că am dobândit ştiinţa fără a înţelege noi înşine procesul total al vietii, tehnologia a devenit un mijloc de a ne distruge pe noi înşine. Omul care ştie să producă explozia atomului, dar care în inima lui n-are iubire, devine un monstru. În acest caz se pune întrebarea : exercitarea unei profesiuni reprezintă cu adevarat împlinirea vieţii?[Krishnamurti Jiddu, 2008 ][1]

O altă funcţie a educaţiei prezentată de autor, este de a crea valori noi. A ne mărgini să vârâm în mintea copilului valori stabilite înseamnă a-l conforma unui ideal, a-l condiţiona, fără a trezi inteligenţa lui. Educaţia este strâns legată de actuala criză mondială , iar educatorul care percepe cauzele acestui haos universal ar trebui să se întrebe cum să trezească inteligenţa acelor tineri, ajutând astfel noile generaţii să limiteze conflictele şi dezastrele. Educaţia în adevăratul sens al cuvântului constă în a întelege copilul aşa cum este el, fără a-i impune idealul a ceea ce credem noi că el ar trebui sa fie. A-l inchide în cadrul unui ideal , înseamnă a-l încuraja să se conformeze, ceea ce naşte frică şi produce în el un veşnic conflict între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. Iar toate conflictele interioare se manifestă în exterior în societate.

Inteligenţa este perceperea esenţialului, iar pentru a discerne esenţialul trebuie să fii liber de piedicile pe care mintea le proiectează în căutarea propriei sale siguranţe şi a propriului său confort. Frica este de neînlăturat câtă vreme mintea este în cautarea unei siguranţe; iar când fiinţele omeneşti sunt înregimentate, sub orice formă, ascuţimea minţii şi inteligenţa sunt distruse.

Un alt scop al educaţiei în viziunea lui Jiddu Krishnamurti este acela de a stabili raporturi inteligente , nu numai între un individ si altul, ci şi între individ şi societate în general; şi de aceea este esenţial ca educaţia, mai întâi şi mai ales, să-i ajute totdeauna pe profesor şi elev să înţeleagă propriile lor procese psihiologice. Inteligenţa constă în a te întelege, a te depăşi şi a merge dincolo de tine însuţi; dar nu poate exista inteligenţă cată vreme durează frica, cea care perverteşte inteligenţa şi este una dintre cauzele acţiunii egocentrice. Când bazele educaţiei sunt greşite oamenii se distrug unii pe alţii, iar siguranţa fizică pentru fiecare individ este suprimată. A instrui în adevaratul sens al cuvântului înseamnă a-l ajuta pe tânăr să înţeleagă propriul său proces, în totalitatea sa. Căci numai prin unificarea minţii şi a inimii în acţiunea zilnică se naşte inteligenţa şi transformarea interioară.

Adevarata educaţie este cea care trezeşte inteligenţa şi conduce la dezvoltarea unei vieţi integrale. Este singura care poate crea o cultură noua şi o lume paşnică. Dar pentru a pune în acţiune această formă de educaţie, trebuie să pornim din nou , de la o bază complet diferită de cea existentă. Numai prin trezirea în indivizi a inteligenţei creatoare devine posibilă instaurarea unei vieţi pasnice şi fericite. Nu înlocuind un guvern cu altul, un partid politic prin altul, vom deveni inteligenţi. Niciodată o revoluţie sângeroasă nu va rezolva problemele noastre. Numai o profundă revoluţie interioară, care modifică toate valorile noastre, poate crea un mediu nou, o structură socială luminată. Un individ luminat poate acţiona asupra unor grupuri vaste de persoane, dar cu o condiţie, să nu urmarească rezultate. O transformare interioară adevarată este cu neputinţă la cel care se gândeşte la profit sau la efectele acţiunii sale.

Educaţia modernă face din noi entităţi nechibzuite, menţionează Jiddu Krishnamurti, explicând aceasta: ea nu ne ajută decât foarte puţin să ne descoperim vocaţiile noastre personale. Trecem câteva examene şi pe urmă , cu puţin noroc, obţinem slujbe ce constituie adesea o nesfârşită rutină ce umple restul existenţei noastre .Chiar dacă nu ne iubim munca , suntem siliţi să rămânem înhămaţi , căci n-avem alt mijloc de a ne câştiga existenţa. Poate am dori să avem cu totul alte ocupaţii, dar angajamentele si răspunderile noastre ne reţin din ce în ce mai mult; ne-am lăsat îndrumaţi de spaimele noastre. Fiind frustraţi, căutăm evadări în băutură , în plăceri , în politică sau într-o religie oarecare.

Numai cunoaşterea de sine poate aduce omului liniştea şi fericirea , căci această cunoaştere este începutul inteligenţei şi a integrării. Inteligenţa nu este o simplă adaptare , nici o cultivare a minţii, nici dobândirea de cunoştinţe: este capacitatea de a înţelege modurile de a fi ale vieţii; este perceperea adevăratelor valori. Cunoaşterea nu este întelepciune, ea nu este comparabilă cu inteligenţa. Înţelepciunea nu este o marfă aflată pe piaţă şi care poate fi cumparată cu preţul studiilor şi al disciplinelor; înţelepciunea nu se găseşte în cărţi, ea nu poate fi strânsă, înmagazinată în memorie. Ea vine o dată cu uitarea de sine a eului. A avea o minte deschisă este mai important decât a învăţa ; şi noi putem sa ne deschidem mintea , dar nu îndopând-o cu informaţii, ci fiind conştienţi de gândurile si sentimentele noastre, examinandu-ne cu atenţie pe noi înşine, percepând influenţele care ne înconjoară, ascultându-i pe ceilalţi, observandu-i pe cei bogaţi şi pe săraci, pe puternici şi pe umili. Înţelepciunea nu este rodul fricii şi al asupririi; ea se naşte când sunt observate şi înţelese incidentele zilnice din relaţiile omeneşti. Inteligenţa este cu mult superioară intelectului, căci ea înseamnă unirea raţiunii şi a iubirii. Însă inteligenţa nu există decât în cunoaşterea de sine , în profunda înţelegere a întregului proces al sinelui.

Numai iubirea şi un mod just de gândire vor produce o revoluţie adevarată – aceea care se va realiza în noi. Dar cum vom putea avea iubire? Nu urmărind idealul iubirii, ci doar când nu va mai exista ură, lăcomie, când sentimentul eului , care este cauza duşmăniilor, va înceta. Omul împotmolit în realizările exploatării, lăcomiei, invidiei, nu poate să iubească niciodată. Dacă suntem fără iubire, dacă gândim fals, asuprirea şi cruzimea nu vor înceta să sporească. Problema antagonismelor omeneşti poate fi rezolvată însă nu urmărind idealul păcii, ci înţelegând cauzele războaielor, care se află în atitudinea noastră faţă de viaţă , faţă de semenii noştrii. Iar această înţelegere nu se poate ivi decât printr-o educaţie potrivită.

Viktor Frankl, în cartea sa: Omul în căutarea sensului vieţii, precizează că trebuie păstrat în minte, faptul că optimismul nu este ceva ce poate fi comandat sau poruncit. Nimeni nu se poate convinge nici măcar pe sine însuşi să fie optimist în mod necondiţionat, în potriva oricăror adversităţi, în absenţa oricărei nădejdi. Şi ceea ce este adevărat pentru speranţă este deopotrivă valabil şi pentru celelalte două componente ale triadei, întrucât nici credinţa şi nici dragostea nu pot fi comandate sau poruncite.

În ce priveşte posibilitatea de a găsi un sens în suferinţă, sensul vieţii este unul necondiţionat, cel puţin potenţial necondiţionat. Acest sens necondiţionat este dublat de valoarea necondiţionată pe care o are fiecare persoană în parte. Tocmai aceasta garantează calitatea nepieritoare a demnităţii omului. După cum viaţa îşi păstrează în mod potenţial sensul în orice condiţii, chiar şi în cele mai nenorocite, tot aşa îşi păstrează fiecare persoană în parte valoarea, iar asta se întâmplă pentru că se întemeiază pe valorile pe care omul le-a realizat în trecut şi nu depinde de utilitatea persoanei la momentul prezent.[Frankl E. Viktor , 2009][2].

Cadrele didactice oferă un bun exemplu în ceea ce priveşte capacitatea de reinvestire cu sens a unei sarcini repetitive. Intră în joc două dimensiuni: mai întâi plăcerea de a vedea copii învăţând („am impresia că plantez nişte seminţe”, mi-a mărturisit unul dintre ei), după aceea, sentimentul că acumularea cunoştinţelor este una dintre cheile reuşitei, un fenomen puternic al sensului vieţii.[Fanget Frederic, 2008][3]. În viziunea lui Frederic Fanget, respectul faţă de fiinţa umană este , fără îndoială, una dintre dimensiunile cele mai importante ale sensului vieţii profesionale. Uneori există tendinţa de a uita că „ne ocupăm” de oameni, pe care nu-i respectăm întotdeauna.. Noţiunea de respect trebuie percepută într-o accepţiune mai largă. Ea este esenţa sensului vieţii profesionale, fiindcă totul gravitează în jurul acestor concepte de respect pentru propria persoană şi pentru persoana celuilalt. Dacă toţi ne-am respecta, indiferent că ne situăm la baza sau la vârful ierarhiei, nu ar mai exista atât de multe probleme.

[1] Krishnamurti, Jiddu; Despre Educatie – Arta învăţării şi valoare vietii, pg. 51, Editura Herald,Bucureşti 2008

[2] Frankl E., Viktor; Omul în căutarea sensului vieţii, Editura Meteor Press; Bucureşti, 2009, pg. 165

[3] Fanget, Frederic; Sensul vieţii Răspunsurile pshiologiei pentru a da sens propriei vieţi, Editura Trei, Bucureţti 2008, pg. 95.

BIBLIOGRAFIE

  1. Adler, Alfred,Cunoaşterea omului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991
  2. Adler, Alfred, INŢELEGEREA VIEŢII, Editura Trei, 2009
  3. Adler, Alfred, Sensul vieţii, Editura IRI, Bucureşti, 1995
  4. Aun Weor, Samael, EDUCAŢIE FUNDAMENTALĂ, GEAC 2008
  5. Capra, Fritjof, Momentul adevărului, Editura Tehnică, Bucureşti,2004
  6. Fanget, Frederic, Sensul vieţii Răspunsurile psihologiei pentru a da sens propriei vieţi, Editura Trei, Bucureşti, 2008
  7. Frankl E., Victor, Omul în căutarea sensului vieţii, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2009
  8. Krishnamurti, Jiddu, DESPRE EDUCAŢIE Arta învăţării şi valoarea vieţii, Editura Herald, Bucureşti 2008
  9. Rosemberg, B. Marshall Adevărata educaţie pentru o viaţă împlinită, Editura Elena Francisc Publishing, Bucureşti 2005